Istoria Astazi

Archive for the ‘Stiati ca?’ Category

Ludovic al II-lea, supranumit si „Regele Nebun” este cunscut in istorie pentru construirea maretelor castele din zona Bavariei.  La varsta de 18 ani, in aplauzele entuziaste ale sustinatorilor sai, inaltul si chipesul print se urca pe tronul Bavariei sub numele de Ludovic al II-lea. Cand a implinit 40 de ani era obez si ducea un trai retras, obsedat fiind de castelele sale de basm.  Chiar Mitul lui Ludovic in prezinta ca pe un chipes print din povesti care construia castele de basm precum Neuschwanstein si care facea plimbari cu sania sub clar de luna prin zapezile Alpilor. 

La cateva zile dupa ce a fost declarat nebun si incapabil sa conduca regatul, a murit inecat. Astazi, o cruce simpla marcheaza locul de pe malul lacului Starnberg unde i-a fost gasit trupul.

Putini stiu, insa, ca pasiunea pentru frumos a regelui duce dincolo de grandioasele castele. Compozitorul german Richard Wagner( 1813-1883) a avut o influenta nemaipomenita asupra regelui, care atunci cand a aflat de moartea acestuia a declarat „trupul lui Wagner imi apartine. Eu am fost cel dintai care a recunoscut artistul pe care il plange acum lumea intreaga si tot eu am fost acela care l-a salvat pentru a-l reda lumii”.

Cand Ludovic al II-lea l-a cunoscut pe Wagner, acesta avea 51 de ani, dar in ciuda unor opere remarcabile precum „Olandezul zburator” sau „Tannhauser”, suferea din pricina saraciei, a unui divort si a dizgratiei in care cazuse datorita activitatilor sale republicane. Tanarul rege nu implinise inca 19 ani. Se  pare ca Ludovic a fost vrajit de creatiile compozitorului inca de cand asistase  la opera „Lohengrin” cu trei ani in urma si a jurat sa fie cel care sa ii ofere mijloacele financiare si autoritatea pentru a-i spriji grandioasa opera.

„Extaziat dupa prima intalnire, Wagner i-a scris unui prieten ca regele il indragise cu <<pasiunea si tandretea primei iubiri>>”

Regele a pus la dispozitia compozitorului o vila, iar el s-a mutat la castelul Berg din apropiere. Cand nu se intalneau pentru a planui operele, cei doi isi trimiteau mesaje ce nu pot fi considerate decat scrisori de dragoste, cu toate ca nu exista nicio indoiala ca Wagner nu impartasea inclinatiile homosexuale reprimate ale tanarului rege: „De nezdruncinat este legatura ce ne leaga, trainica, eterna, sfanta  si profund incantatoare este dragostea pentru tine ce imi mistuie sufletul”, scria tanarul monarh.

Dupa ce in noiembrie 1865, Wagner a criticat deschis guvernul, regele l-a trimis pe acesta in Elvetia, unde a avut parte de o viata productiva, regele continuand sa il sprijine financiar de la distanta. Idila celor doi durase altfel 18 luni. Ludovic a contribuit  la construirea unui teatru magnific la Bayreuth pentru reprezenatiile operelor wagneriene.

Portrait of Louis II, King of Bavaria

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Regele Ludovic al II-lea al Bavariei

RichardWagner

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compozitorul Richard Wagner

Neuschwanstn Castle (4)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Castelul Neuschwanstein, Germania

****

Mari enigme ale istoriei, Reader`s Digest

 

 

Anunțuri

Cel mai mare numar de evrei dintr-un grup national trimisi la Auschwitz proveneanu din Ungaria, in timpul perioade de la inceputul verii anului 1944, numarul lor ridicandu-se la  438000. Urmau cei din Polonia(300000), cei din Franta        ( 69114), Olanda(60085), Grecia(55000), Cehoslovacia si Moravia( 46099), Slovacia(26661), Belgia(24906), Germania si Austria(23000)

Stiati ca Danemarca a fost singura tara din Europa care a refuzat sa ii predea pe evrei? Mai mult decat, nu doar ca nu a permis deportarea lor, dar pe aproape toata perioada razboiului veitile evreilor danezi au fost nestigherite, neexistand niciun fel de discriminare(spre deosebire de alte tari unde le-au fost confiscate proprietatile, le-a fost interzis sa detina afaceri si au fost obligati sa poarte baderole care sa evidentieze faptul ca sunt evrei). Mai mult decat atat, atunci cand nu s-au mai putut opune Germaniei, cu ajutorul unor barci de pescari, mare parte a evreilor au fost ajutati sa ajunga in Suedia, evitand astfel tragicele experiente de la Auschwitz

” Sa-i insuflati dragostea pentru armata”, aceasta era principala sarcina pe care regele o daduse preceptorilor fiului sau. Din nefericire, tanarul Frederic manifesta o inclinatie catre arta si filosofie, preocupare considerata drept efeminata de catre tatal sau.

Tratamentul aplicat de rege a devenit atat de abuziv incat in 1730 Frederic a plus la cale sa fuga in Anglia impreuna cu alti doi prieteni, locotenentii von Keith si von Katte.

Frederic Wilhelm a aflat de aceasta intentie a fiului sau si a ordonat arestarea acestora. Doar von Keith a reusit sa fuga. Curtea Martiala a refuzat, insa, sa il judece pe print, dar l-a condamnat pe von Katte la inchisoare pe viata. Regele a modificat sentinta in pedeapsa cu moartea prin decapitare si l-a obligat pe Frederic sa asiste la executie.

Printul mostenitor a trebuit sa mai suporte cruzimile tatalui sau inca 10 ani. Cand a ajuns la tron, Frederic a pornit un razboi impotriva Austriei, in urma caruia Prusia a devenit una din puterile dominante ale Europei. Protector al artelor, Frederic a condus Prusia timp de 46 de ani, eclipsand conducerea tatalui sau. A ramas cunoscut in istorie drept Frederic cel Mare.

220px-Friedrich_Wilhelm_I_1713

Frederic Wilhem I al Prusiei

Frederic cel Mare

In 1819-1820,  tanarul ofiter irlandez Peter Dillon, participa la o expeditie franceza in arhipelagul grecesc. Oprindu-se pe insula Melos(Milo), a dat din intamplare peste o statuie dezgropata de curand de un taran si depozitata intr-un tarc pentru capre.Dumont D`Urville a recunoscut imediat chipul lui Venus sau al Afroditei, zeita greaca a iubirii. In mana aceasta tinea marul daruit de Paris, care o decretase cea mai frumoasa dintre cele trei zeite rivale.

Desi pretul cerut de taran era prea mare pentru a fi platit pe loc, Dumont D`Urville a recunoscut valoarea statuii. Un sculptor anonim de la sfarsitul secolului al doilea i Hr, crease o capodopera in care gratia torsului dezvelit contrasta cu faldurile bogate ale vestmantului care ii acoperea partea de jos a trupului. Statuia trebuia achizitionata pentru Franta.

L-a convins pe ambasadorul francez la Constantinopol sa trimita un diplomat care sa il insoteasca la intoarcerea in Melos, cu misiunea de a cumpara statuia.

Din nefericire, intre timp taranul o vanduse unui oficial turc, iar comoara era deja impachetata. Dupa un pret generos oferit de Dumont D`Urville, taranul a reusit sa isi aminteasca ca piesa fusese vanduta inainte francezilor si, deci, nu putea fi predata turcilor. Statuia impachetata a fost urcata pe o bancarda  si dusa in viteza pe plaja pentru a fi imbarcata pe corabia lui Dumont D`Urville.

Turcii care venea in urma lor i-au atacat si, in incaierarea care a urmat,  statuia si-a pierdut ambele brate.

Chiar si asa, Venus din Milo ocupa si in prezent un loc de onoare in Muzeul Luvru din Paris.  Ea este una din cele mai admirate opere de arta din lume.

***

Readers Digest, Dezvaluiri din culisele istoriei, 2004.

Etichete:

Vlad Tepes, este cel putin in ochii strainilor, o figura emblematica a istoriei medievale.  Numeroasele legende germane l-au facut celebru inca din timpul vietii, conturandu-i o imagine de om de neinduplecat si crud.

Ivan al IV-lea, supranumit cel Groaznic,  primul Tar al Rusiei, autoproclamat in urma unei lovituri de teatru la varsta de doar 16 ani, il considera pe acesta un exemplu de tarie si corectitudine.  Numele de „cel Groaznic” l-a dobandit in urma unei succesiuni de crime si masacre. Intr-un exces de furie, si-a ucis chiar si propriul fiu, lovindu-l cu bastonul sau cu varful de fier si ranindu-l mortal.  Sadicul Ivan cel Groaznic se considera reprezentatul lui Dumnezeu pe pamant si considera ca era dinainte iertat pentru toate faradelegile sale. Se spune ca in timpul domniei sale, boierii varstnici erau prajiti in tigai uriase, fierti in cazane , iar cei tineri trasi in teapa( se spune ca peste 100.000 de oameni au fost ucisi in acest fel de Vlad Tepes).

Nebunia tarului a atins pragul maxim in masacrul de la Novgorod in anul 1570 a carui continuare ar fi trebuit sa fie in orasul Pskov. In urma acestui masacru si-a dobandit si numele de „cel Groaznic”. Convins ca boierii complotau impotriva sa, sub pretextul unei scrisori din care reiesea ca locuitorii orasului planuiau sa se supuna Poloniei,  Ivan a ordonat uciderea intregii populatii.  Masacrul a durat cinci saptamani, timp in care in jurul orasului s-au ridicat ziduri pentru ca niciun locuitor sa nu poata iesi. Locuitorii au fost adusi in fata lui Ivan si a fiului sau, unde au fost torturati.

Numarul total al victimelor se ridica la 15.000 potrivit lui Kurbski, la 18.000 potrivit Celei de-a treia cronici a Novgorodului si la 60.000 dupa autorul Primei cronici a Pskovului.

Vazand toate acestea, locuitorii Pskov-ului s-au predat.

Ivan a ramas cunoscut in istorie in special datorita cruzimii sale, insa domnia sa a cunoscut si o perioada prospera si plina de reforme benefice.

In anul 1550, se formeaza adunarea care inregistra hotararile tarului- Zemski Sobor, cand se alcatuieste si Codicele Tarist care avea drept scop inlocuirea celui din 1479, al bunicului sau.

In 1551, Ivan a inmanat Stoglav-ul in care se regaseau reformele ce aveau sa se aplice in cadrul bisericii: manastirile nu mai puteau face nicio achizitie fara acordul suveranului si li se interzicea oferirea de imprumuturi cu camata. De asemenea, fiecare oras urma sa aiba scoala lui, unde se vor preda scrierea, cititul, artimetica, religia, dar si bunele maniere.

In 1556, Ivan al IV-lea imparte tara din opricinina si zemscina. Opricinina prezenta domeniul privat al tarului. Multe din familiile de aristocrati mutate pe teritoriul tarului si-au pierdut influenta si s-a nascut o noua clasa- opricinici. Zemscina reprezenta restul teritoriului.

In 18 martie 1584, Ivan cel Groaznic, moare in timpul unei partide de sah cu Bogdan Bielski. A fost inmormantat in biserica Sfantului Arhanghel Mihail alaturi de fiul sau.

Ivan_the_Terrible_(cropped)

vlad tepes

***
Tom Ambrose, The Nature of Despotism, From Caligula to Mugabe, the Making of Tyrants, 2008.
http://www.historia.ro

Stiati ca a existat un razboi care a durat doar 38 de minute? Acesta a fost declarat cel mai scurt razboi din istorie si a avut loc in 1896 intre soldatii britanici si bastinasii din insula africana Zanzibar.

La polul opus se afla razboiul de 335 de ani(1651-1986) dintre Tarile de Jos si Insulele Scilly. Durata a fost determinata de inexistenta vreunui tratat de pace, insa desi a durut atat de mult, nu a fost tras niciun foc, fiind  cunoscut si ca razboiul cu cele mai putine victime din istorie.

 

O alegere care a schimbat cursul istoriei: sublocotenentul  de la Academia Militara, in varsta de 16 ani, pe numele sau Napoleon Bonaparte a avut ghinionul (sau norocul, am spune noi) sa nu fie selectat pentru a face parte din echipajul celor 2 vase conduse de  Jean-Fransois de Galupe, conte de la Perouse. pentru a face inconjurul lumii.

La Busole si L`Astrolabe au pornit de pe tarmul francez in vara anului 1785( 1 august) pentru a face inconjurul lumii. Calatoria de explorare avea sa dureze patru ani, cu o revenire in Franta in anul 1789. Cele doua corabii au fost vazute ultima data pe cand navigau in nord-estul Australiei, iar nici unul din cei 400 de oameni aflati la bordul acestora nu a mai fost gasit vreodata.

S-a dat o adevarata competitie pentru cele 400 de posturi de pe cele doua vase. Desi figura pe lista preliminara, Napoleon Bonaparte nu a mai fost selectat si a ramas in Franta, fapt cu consecinte majore pentru istoria Europei. Ceea ce ar fi trebuit sa se incheie cu intoarcerea lui La Perouse in 1789 se incheie cu caderea Bastiliei si incoronarea lui Napoleon Bonaparte ca imparat si cu o perioada glorioasa pentru poporul francez.

 

 

****

Mari enigme ale trecutului, Reader`s Digest,2004