Istoria Astazi

28 iulie 1914 reprezinta o data incarcata de semnificatie istorie. Acum 101 ani, Austro-Ungaria a declarat razboi Serbiei, declansand, astfel, Primul Razboi Mondial( 1914-1918).

in 23 iulie 1914 Austro-Ungaria a dat un ultimatum Serbiei ca urmare a actului lui Gavrilo Princip, responsabil de atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914, in urma caruia a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand.

260px-Gavrilo_Princip_assassinates_Franz_Ferdinand

Peste 25 de tari au luat parte la conflict, fie de partea Antantei(Franta, Marea Britanie, Rusia, Italia, Japonia si, din 1917, Statele Unite ale Americii) , fie de cea a Puterilor Centrale( Germania, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman )

Sfarsitul razboiului a fost consacrat prin Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919, bilantul razboiului fiind de aproximativ 20.000.000 de morti, dintre care peste 6.000.000 civili.

Primul Razboi Mondial a dus la  prabusirea a patru mari dinastii imperiale in Germania, Rusia, Austro-Ungaria si Turcia. A fost cauza Revolutiei Bolsevice din 1917 din Rusia ducand la nasterea si raspandirea regimurilor totalitare precum socialismul, nazismul si fascismul si astfel, la izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Anunțuri

Fiecare dintre noi trebuie sa fi trait sau macar auzit de vremurile  dezastrului nuclear de la Cernobil, experimentul sovietic care a avut loc sambata, 26 aprilie 1986, in Ucraina.

Timp de trei zile, inginerii derulasera un experiment presupus de rutina la reactorul numarul 4 de la centrala atomica din Cernobil, situata la aproximativ 140 km de Kiev. Scopul experimentului era sa stabileasca daca reactorul putea opera cu electricitatea produsa de propriile sale turbine. O procedura de rutina s-a transformat intr-un dezastru atunci cand inginerii au facut o serie de greseli, neluand in seama faptul ca energia din reactor coborase la un nivel critic. Greseala a fost semnalata tarziu, insa cu toate ca experimentul nu era urgent si putea fi amanat pentru ziua urmatoare, directorul adjunct al centralei, Anatoli Diatlov a decis ca experimentul sa continue asa cum a fost planificat.

La 01:23 o explozie infioratoare  a facut bucati acoperisul salii reactorului, scuipand pe cerul nocturn fragmente fierbinti de combustibil nuclear si bucati de ciment si otel.

A avut loc o descarcare radioactiva de zece ori mai puternica decat bomba atomica de la Hiroshima.

Patru secunde mai tarziu, alta explozie a demolat doi dintre peretii reactorului 4 si a pornit un incendiu care improsca flacari la 1200 metri in aer.

Pompierii au ajuns zece minute mai tarziu, insa fara echipament special.

Directorul centralei , Viktor Briukanov, le-a raportat in zori superiorilor sai  de la Moscova ca au avut cateva probleme minore, insa reactorul numarul 4 inca functioneaza, iar nivelurile de radiatie sunt in „parametri normali”. Briukanov nu ar fi ajuns intr-o astfe de functie daca le-ar fi dat sefilor sai vesti pe care nu doreau sa le auda. Desi inginerii lui il anuntasera de gravitatea situatiei, Briukanov a decis ca exagerau si a dat ordin ca toate liniile telefonice neesentiale din jurul Cernobilului sa fie taiate, pentru ca raspandirea informatiilor sa fie redusa la minim.

Armata a fost prima din cei din exterior care a aflat adevarul, insa instinctul lor pentru discretie era si mai puternic decat cel al oficialilor Partidului Comunist. Dezastrul trebuia pastrat ca secret de stat.

Insusi Gorbaciov a fost asigurat ca focul fusese stins  si ca nu existau scurgeri de radiatii semnificative. De fapt, reactorul inca ardea si avea sa arda inca 7 saptamani.

Abia duminica dimineata, la peste o zi si jumatate de la explozie, autoritatile locale au dat ordin sa se evacueze Pripiatul, un oras de 45000 de locuitori, la doar 3 km de centrala de la Cernobil. Locuitorilor li se spusese ca nu este nicio problema, astfel ca fiind o zi placuta de primavara, profitau de vremea frumoasa de afara. In dimineata zilei de duminica, li s-a cerut sa plece in graba, majoritatea crezand ca in cateva zile se vor putea intoarce in siguranta. Si-au lasat in urma majoritatea bunurilor, astfel ca astazi Pripiat-ul arata ca un oras fantoma. Evacuarea a avut loc prea tarziu. In doar 3 ani, sute de oameni au murit de cancer sau leucemie, multi altii urmand in urmatorii 10 ani.

Pana duminica dupa-amiaza, restul lumii incepuse sa afle de Cernobil. Un nor radioactiv se indrepta catre NV, catre estul Poloniei, Marea Baltica si Scandinavia. Un laborator la 80 de km de Stockholm inreigstrase niveluri de radiatie de 150 de ori mai mari decate cele normale. Cu toate cu suedezii descoperisera originea norului, sovieticii nu au spus nimic.  Nu au informat guvernele tarilor ca avea loc o contaminare si nu i-au informati nici de proprii locuitori din Ucraina, Rusia sau Belarus.  Nu era primul dezastru nuclear din istoria sovietica. Trecusera nementionate pentru restul lumii cel putin 13 accidente grave la reactoare nucleare de cand Uniunea Sovietica devenise natiune nucleara, la sfarsitul anilor 1940. Reactia obisnuita a Uniunii Sovietice era sa pastreze tacerea sau sa nege accidentul, daca se puneau intrebari.

Abia dupa 18 zile de la accident, Gorbaciov s-a adresat natiunii pe care o conducea. A vorbit despre „marea nenorocire care s-a abatut asupra noastra”, insa a mintit in privinta numarului de victime. Totusi, denigra Occidentul pentru incercarea de a „defaima Uniunea Sovietica..printr-o campanie antisovietica zgomotoasa si nenumarate minciuni”.

Cu toate ca nu a gestionat criza, Gorbaciov a invatat din ea. Trei directori importanti au fost inchisi pentru greselile si minciunile din acea noapte. Insa Gorbaciov stia ca intreg sistemul era de vina. Centrala fusese pusa in folosinta prea repede, sub presiunea de a indeplini planul. Reactoarele erau proiectate defectuos. O structura-recipient din beton si otel in jurul reactorului ar fi  limitat cu siguranta explozia. Erau prea scumpe, iar constructia lor ar fi luat prea mult timp. Aveau un plan de respectat, iar fiecare dintre cei care ocupa pozitii cheie reusisera ascensiunea prin a indeplini termene, indiferent de cum se intampla acest lucru.

Cernobil l-a transformat pe Gorbaciov intr-un luptator convins al razboiului pentru dezarmare nucleara.  De atunci, a mentionat permanent ca un razboi nuclear ar fi ” mult mai rau decat o mie de Cernobiluri”.

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/video-cernobilul-mai-apocaliptic-ca-niciodata-filmare-cu-drona–81299.html

*************

Victor Sebestyen, 1989, Prabusirea Imperiului Sovietic.

Una din doctrinele infloritoare ale secolului XX, doctrina care alaturi de comunism si nazism a jucat un rol extrem de important in modelarea viitorului Europei este doctrina fascista. La fel ca si celelalte doctrine totalitare, fascismul este caracterizat de existenta unui lider charismatic, care se confunda cu statul, Benito Mussolini, conducator al statului italian fascist ca si  Prim Ministru din anul 1922 si pana in anul 1943.  Ideea centrala a fascismului o reprezinta cea de stat si de natiune, natiunea italiana, pe langa care mai putem adauga violenta, si intoleranta( fata de alte partide, regimuri, natiuni). Un lider puternic a carui imagine este sustinuta de un puternic cult al personalitatii, vazut ca un salvator al unei natiuni deja zdruncinta de un mare razboi, manipularea maselor, misticismul si promovarea rasismului sunt doar cateva elemente care descriu regimul.

Desi putem identifica cu usurinta elemente asemenatoare intre fascism si comunism sau nazism, fascimul s-a pronunt  impotriva nazismului si al luptei de clasa. ” Dar care rasa? Exista oare rasa germana?A exista vreodata? va exista vreodata?Ah bine, raspundem noi, rasa germana nu exista”.( B. Mussolini)

Iata cum prezinta Mussolini insusi ideologia fascista :

„Fascismul neaga( faptul ca) numarul, prin calitatile sale, poate dirija societatile umane: el neaga ca acest numar poate guverna gratie unei consultari periodice. El afirma inegalitatea de nesters, fecunda, binefacatoare a oamenilor, ce este imposibil de a fi nivelata printr-un fapt mecanic si exterior precum sufragiul universal[…]

Pentru fascist, totul se afla in stat, nimic uman sau spiritual nu exista in afara statului. In acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteza si unitate a tuturor valorilor, interpreteaza, dezvolta si da forta vietii intregului popor. […] Fascismul este opus socialismului care ingusteaza miscarea istorica pana in punctul  in care o reduce la lupta dintre clase si care ignora statul .[…]

Statul fascist, care este forma cea mai inalta si mai puternica a personalitatii, este o forta, dar o forta intelectuala  si morala care rezuma toate formele vietii umane. In consecinta, el nu se poate limita la functiile simple de supraveghere si tutela  cum doreste liberalismul. Statul nu este un simplu mecanism destinat a limita libertatile individuale. El reprezinta o forma si o regula interioara, o disciplina totala: el patrunde in vointa si in inteligenta.

Statul fascist aduce solutii pentru probleme universale, respectiv cele ale: domeniului politic, datorita fractionarii partinice, abuzurilor de putere ale parlamentarismului, iresponsabilitatii adunarilor; in domeniul economic, datorita functiilor sindicale mereu mai numeroase si tot mai apasatoare atat pentru muncitori cat si pentru patroni; in domeniul moral, datorita necesitatii ordinii, disciplinei, supunerii regulilor morale ale patriei.

Un stat care se sprijina pe milioane de indivizi care il recunosc, il simt si sunt gata sa-l serveasca, nu este statul tiranic al Seniorului medieval. Nu are nimic in comun cu Statul absolutist dinainte sau de dupa 1789. Individul nu este anulat in statul fascist, ci mai degraba multiplicat, la fel cum un soldat al unui regiment nu este diminuat ci multiplicat de numarul tovarasilor sai de arme.”

Mussolini a utilizat operele lui Platon, Georges Sorel , Nietzsche  si ideile socialiste  si economice ale lui Vilfredo Pareto in crearea fascismului.  “Republica”, opera lui Platon,  continea o serie de idei pe care fascismul le-a promovat ca legi , opoziţia fata de democratie ,  protejarea sistemului de clase,  respingerea egalitarismului( se spune ca una dintre marile rusini la care a fost supus Il Duce ca si copil este faptul ca in tinerete, desi parintii lui ii platisera studiile, a fost obligat sa invete laolalta cu copiii proveniti din familii mai sarace, existand dovezi de micile rebeliuni pe care le organizase, dovendindu-si charisma si spiritul de conducator inca de copil) si  interventia statului  in educatie pentru a promova crearea de razboinici si a viitorilor conducatori ai statului.

A fost creata astfel Balillas, organizatie fascista pentru copii intre 8 si 14 ani, denumita astfel in memoria  unui tanar genovez care si-a salvat orasul de ocupatie austriaca in anul 1766.

Iata ce ne spune G, Bonomi despre educatia in cadrul fascismului in lucrarea sa „Il Maestro del regime”:

” Mai exista inca parinti reticenti, din pricina prejudecatilor, in a-si inscrie copiii in Balillas.[…] erau convinsi ca in cazul unui viitor razboi Balillas vor fi cei care vor ataca si vor muri printre primii. Dar binefacerile fascismului sunt atat de evidente si de actuale incat nu este dificil de explicat chiar si spiritelor cele mai inculte. Profesorii nu trebuie decat sa afiseze, intr-un cadru demn, portretul Ducelui, care, in ipostazele sale de profet, ghid, om de stat si minunat organizator al fortelor natiunii, de razbunator si constructor, rezuma trasaturile cele mai caracteristice ale rasei, domina si antreneaza poporul spre cel mai pur ideal, reface o patrie glorioasa, respectata, puternica.

[…]Balillas trebuie sa se supuna disciplinei militare, fortei regulilor, lanturilor legilor,si aceasta fara discutie. Regulamentul este sacru, supunerea trebuie sa fie oarba, deplina, totala.”

Observam din nou accentul pus de obedienta totala  si puternicul cult al personalitatii creat in jurul lui Mussolini, Ducele. Discursurile acestuia erau intotdeauna excelent pregatite apeland la sentimentele unei natiunii care se afla demult in asteptarea unui salvator. Printre altii, Mussolini l-a avut ca si consilier pe scriitor Gustave Le Bon, cunoscut pentru lucrari precum „Pshihologia multimilor” , considerata un adevarat ghid al unui viitor dictator sau „Legile pshilogice ale evolutiei popoarelor”.

Violenta si intoleranta sunt alte doua trasaturi definitorii ale acestui regim.  Angelo Tasca prezinta in lucrarea sa „La naissance du fascisme- Nasterea fascismului” cateva detalii in ce priveste metodele punitive ale regimului:

” Expeditiile pleaca aproape intotdeauna dintr-un centru urban si se raspandesc in zonele rurale adiacente. Urcati in camioane, inarmati, camasile negre se indreapta spre o localitate invecinata. Odata ajunsi, incep sa loveasca cu bastoanele pe toti cei care nu saluta fanioanele fasciste, sau pe cei care poarta vreun insemn vestimentar rosu. Se precipita apoi spre sediului sindicatului sau al cooperativei, sparg usile, arunca in strada mobilierul, stropesc peste tot cu benzina, cateva minute mai apoi, totul este in flacari. Grupe fasciste pleaca in cautarea<<sefilor>>, primari sau consilieri comunali: le impun demisia, ii gonesc din localitate, sub amenintarea cu moartea sau cu distrugerea caselor. Daca nu ii gasesc, se razbuna asupra familiilor lor.”

Camasile negre sau Squadristi reprezentau o organizatie paramilitara pe care Mussolini a infiintat-o si a folosit-o ca instrument de represiune de stat pentru a zdrobi miscarea socialista. Camasile negre au jucat un rol esential in cadrul Marsului asupra Romei, lovitura de stat prin care Partidul National Fascist condus de Mussolini  a acaparat conducerea Italiei. Este usor de intuit ca, mai tarziu, Camasile Negre ale lui Mussolini au devenit sursa de inspiratie a Camasilor Brune ale lui Hitler, asa cum „Fuhrer” este un titlu care aduce a „Il Duce”, titlu pe care conducatorul italian si-l asumase o data cu preluarea puterii.

Pe fondul nationalismului si al imaginii lui Garibaldi, fascismul a avut o durata de peste 20 de ani. Acesta s-a contopit cu statul, a fost un regim dur  care a acaparat toate elementele societatii italiene.  Conducatorul Benito Mussolini s-a confundat cu regimul, reusind sa intruchipeze imaginea eroului salvator care reda natiunii italiene gloria trecutului in care Roma era stapana lumii.

Benito_Mussolini_Duce

Ludovic al II-lea, supranumit si „Regele Nebun” este cunscut in istorie pentru construirea maretelor castele din zona Bavariei.  La varsta de 18 ani, in aplauzele entuziaste ale sustinatorilor sai, inaltul si chipesul print se urca pe tronul Bavariei sub numele de Ludovic al II-lea. Cand a implinit 40 de ani era obez si ducea un trai retras, obsedat fiind de castelele sale de basm.  Chiar Mitul lui Ludovic in prezinta ca pe un chipes print din povesti care construia castele de basm precum Neuschwanstein si care facea plimbari cu sania sub clar de luna prin zapezile Alpilor. 

La cateva zile dupa ce a fost declarat nebun si incapabil sa conduca regatul, a murit inecat. Astazi, o cruce simpla marcheaza locul de pe malul lacului Starnberg unde i-a fost gasit trupul.

Putini stiu, insa, ca pasiunea pentru frumos a regelui duce dincolo de grandioasele castele. Compozitorul german Richard Wagner( 1813-1883) a avut o influenta nemaipomenita asupra regelui, care atunci cand a aflat de moartea acestuia a declarat „trupul lui Wagner imi apartine. Eu am fost cel dintai care a recunoscut artistul pe care il plange acum lumea intreaga si tot eu am fost acela care l-a salvat pentru a-l reda lumii”.

Cand Ludovic al II-lea l-a cunoscut pe Wagner, acesta avea 51 de ani, dar in ciuda unor opere remarcabile precum „Olandezul zburator” sau „Tannhauser”, suferea din pricina saraciei, a unui divort si a dizgratiei in care cazuse datorita activitatilor sale republicane. Tanarul rege nu implinise inca 19 ani. Se  pare ca Ludovic a fost vrajit de creatiile compozitorului inca de cand asistase  la opera „Lohengrin” cu trei ani in urma si a jurat sa fie cel care sa ii ofere mijloacele financiare si autoritatea pentru a-i spriji grandioasa opera.

„Extaziat dupa prima intalnire, Wagner i-a scris unui prieten ca regele il indragise cu <<pasiunea si tandretea primei iubiri>>”

Regele a pus la dispozitia compozitorului o vila, iar el s-a mutat la castelul Berg din apropiere. Cand nu se intalneau pentru a planui operele, cei doi isi trimiteau mesaje ce nu pot fi considerate decat scrisori de dragoste, cu toate ca nu exista nicio indoiala ca Wagner nu impartasea inclinatiile homosexuale reprimate ale tanarului rege: „De nezdruncinat este legatura ce ne leaga, trainica, eterna, sfanta  si profund incantatoare este dragostea pentru tine ce imi mistuie sufletul”, scria tanarul monarh.

Dupa ce in noiembrie 1865, Wagner a criticat deschis guvernul, regele l-a trimis pe acesta in Elvetia, unde a avut parte de o viata productiva, regele continuand sa il sprijine financiar de la distanta. Idila celor doi durase altfel 18 luni. Ludovic a contribuit  la construirea unui teatru magnific la Bayreuth pentru reprezenatiile operelor wagneriene.

Portrait of Louis II, King of Bavaria

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Regele Ludovic al II-lea al Bavariei

RichardWagner

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compozitorul Richard Wagner

Neuschwanstn Castle (4)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Castelul Neuschwanstein, Germania

****

Mari enigme ale istoriei, Reader`s Digest

 

 

Cu siguranta toti cei care s-au documentat despre atrocitatile care au avut loc la Auschwitz si-au pus cel putin o data intrebarea cum de a fost posibil asa ceva. Cum de nu a stiut nimeni adevaratul scop al lagarelor, iar daca s-a stiut, de ce nu a intervenit nimeni.

Adevarul este ca in iunie-iulie 1944 o serie de stiri despre asasinatele in masa de la Auschwitz au produs o schimbare de politica din partea Axei. Ca urmare a deportarilor in masa din Ungaria a evreilor unguri, au fost inaintate numeroase proteste amiralului Horthy, seful statului ungar. Chiar si papa Pius al XII-lea a facut apel la Horthy sa opreasca deportarile. Presedintele Roosevelt si regele Suediei au intervenit si ei pe langa Horthy, la intervale scurte. Intr-un final, dupa numeroase interventii, batranul amiral de 70 de ani a decis sa schimbe tabara si oficial , pe 9 iulie, deportarile au incetat.

Ce s-a intamplat insa in celelalte tari? Si, mai ales, ce s-a intamplat cu cei deportati deja?

Informatiile despre adevarata destinatie a Auschwitzului  care au ajuns in Occident au avut drept consecinta  aparitia unei probleme controversate, care este dezbatuta si astazi:solicitarea ca lagarul sa fie bombardat.

In iunie 1944, Comitetul pentru refugiatii de razboi din Washington as primit o cerere din partea lui Jacob Rosenheim, presedintele Organizatiei Mondiale Agudas Israel, pentru bombardarea liniilor de cale ferata care mergeau la Auschwitz. Sase zile mai tarziu, aceasta cerere a fost trimisa  de catre John Pehle, presedintele Comitetului pentru refugiatii de razboi, asistentului secretarului de stat de la aparare, John McCloy, Pehle adaugand ca are „cateva indoieli” despre fezabilitatea unei asemenea actiuni. Sugestia a fost respinsa de McCloy, motivand ca actiunea ar fi ineficace.

O alta telegrama a sosit la Washington pe 24 iunie din partea Congresului Mondial Evreiesc care cerea bombardarea camerelor de gazare. McCloy a respins si aceasta cerere, reiterand motivatia sa anterioara.

Cereri de bombardare a Auschwitzului au ajuns si la Londra. Cand Winston Churchill a luat la cunostinta aceste cereri, i-a trimis secretarului de stat pentru afaceri externe, Anthony Eden, o telegrama care a devenit faimoasa: „Obtine tot ce poti de la Fortele Aeriene si pomeneste-mi numele daca este necesar”. Raspunsul fortelor aeriene a fost ca este imposibil pentru Comandamentul bombardierelor britanic sa acopere o distanta atat de mare pe durata unei singure nopti( britanicii se specializasera pe bombardamentele de noapte). Numai americanii bombardau ziua, asa ca a propus sa lase aceasta problema in atentia lor.

Astfel ca intreaga problema a bombardarii Auschwitzului a stagnat, McCloy respingand in continuare cererile. Pe langa asta, in Marea Britanie, un oficial al Ministerului de Externe a sugerat  ca, pe langa dificultatile practice ale unei asemenea actiuni, mai existau si ratiuni politice: valul de evrei stramutati  vor cauta adapost in Palestina, teritoriul care, la acea vreme, era guvernat de Marea Britanie.

Asa ca, de ambele parti ale Atlanticului, a fost luata decizia de a nu bombarda Auschwitzului. Desigur, englezii si americanii aveau multe probleme de rezolvat in iunie 1944: inaintarea trupelor aliate in Normandia necesita cea mai mare atentie. Armata Rosie se afla la portile Vrasoviei si armata poloneza cerea sprijin.

Oficialii care au respins atat de rapid cererile de bombardare ar fi, cu siguranta, uimiti de veritabila disputa academica aparuta astazi in jurul acestei chestiuni. Atat de adanc a patruns aceasta chestiune in constiinta publica incat, un om de stiinta, atunci cand a vorbit in fata unei audiente evreiesti, a afirmat „multi sunt convinsi ca bombardarea lagarului ar fi salvat o mare parte din cele 6 milioane de victime evreiesti”.

Concluziile sunt diferite, desi toate ipotetice. Una din teorii sustine ca departe de a fi salvat „o mare parte” din evreii deportati, orice bombardament asupra lagarului, aproape sigur, nu ar fi salvat pe nimeni. De fapt, din cauza distrugerilor colaterale asupra baracilor situate in apropierea crematoriilor, probabil ca ar fi fost ucisi sute din prizonierii pe care raidul trebuia sa ii salveze. Alte teorii sustin ca s-au fi putut parasuta arme in interiorul lagarului, in asa fel incat sa poata isca revolte care sa ii salveze pe detinuti.

Desi nu vom putea sti niciodata cu certitudine ce s-at fi intamplat daca s-ar fi acceptat bombardarea lagarelor, este totusi greu sa nu fim de acord ca Aliatii ar fi putut face mai mult pentru ajutorarea evreilor.

Chiar si asa, dupa atatia ani, ce putem face noi este sa nu uitam. In curand, ultimul supravietuitor si ultimul ucigas de la Auschwitz se vor alatura celor au murit in lagar. In curand nu va mai ramane in viata nimeni care sa fi trecut prin experienta Auschwitzului si, din acel moment, exista pericolul ca aceasta istorie sa se piarda in trecut. Iar aceasta cunoastere a evenimentelor nu trebuie uitata.

 

**Laurence Rees, Auschwitz. Nazistii si „Solutia Finala”

Cel mai mare numar de evrei dintr-un grup national trimisi la Auschwitz proveneanu din Ungaria, in timpul perioade de la inceputul verii anului 1944, numarul lor ridicandu-se la  438000. Urmau cei din Polonia(300000), cei din Franta        ( 69114), Olanda(60085), Grecia(55000), Cehoslovacia si Moravia( 46099), Slovacia(26661), Belgia(24906), Germania si Austria(23000)

Stiati ca Danemarca a fost singura tara din Europa care a refuzat sa ii predea pe evrei? Mai mult decat, nu doar ca nu a permis deportarea lor, dar pe aproape toata perioada razboiului veitile evreilor danezi au fost nestigherite, neexistand niciun fel de discriminare(spre deosebire de alte tari unde le-au fost confiscate proprietatile, le-a fost interzis sa detina afaceri si au fost obligati sa poarte baderole care sa evidentieze faptul ca sunt evrei). Mai mult decat atat, atunci cand nu s-au mai putut opune Germaniei, cu ajutorul unor barci de pescari, mare parte a evreilor au fost ajutati sa ajunga in Suedia, evitand astfel tragicele experiente de la Auschwitz

Tratatul Ribbentrop-Molotov cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietica si Germania nazista,  semnat la Mosova, la 23 august 1939, de ministrul de externe soviet Viaceslav Molotov si ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop. Acesta este tratatul in care cei doi lideri hotarau impartirea Europei.

” Guvernului Reichului german si guvernul Republicilor  Sovietice Socialiste, dornice de a consolida cauza pacii dintre Germania si URSS, si pornind de la prevederile fundamentale ale Tratatului de neutralitate, care a fost incheiat intre Germania si URSS in aprilie 1926, au ajuns la urmatoarea intelegere:

ARTICOLUL I

 Cele doua Parti Contractante se angajeaza sa se abtina de la orice act de violenta, de la orice actiune agresiva si de la orice atac, una impotriva celeilalte, in chip separat sau in comun cu alte puteri;

 

ARTICOLUL II

Daca una din Partile Contractante ar deveni tinta unei actiuni beligerante din partea  unei terte puteri, cealalta Parte Contractanta nu va sprijini sub nicio forma aceasta terta putere;

ARTICOLUL III

 Guvernele celor doua Parti Contractante vor mentine si in viitor un contact continuu intre ele cu scopul consultarii in vederea schimbului de informatii asupra problemelor care afecteaza interesele lor comune.

ARTICOLUL IV

Nici una din cele doua Parti Contractante nu va adera la vreo grupare de puteri, care este indreptata- in mod direct sau indirect- impotriva celeilalte parti;

ARTICOLUL V

Daca ar lua nastere unele dispute sau conflicte intre Partile Contractante , in legatura cu o problema sau alta, ambele parti vor solutiona aceste dispute sau conflicte in mod exclusiv prin intermediul unui schimb amical de vederi, sau, daca este necesar, prin desemnarea unor comisii de arbitraj;

ARTICOLUL VI

 Prezentul Tratat va fi incheiat pentru o perioada de zece ani, cu prevederea ca, daca nici una din Partile Contractante nu denunta acest Tratat cu un an inainte de expirarea lui, validitatea lui va fi considerata in mod automat ca prelungita pe o perioada de inca cinci ani.

ARTICOLUL VII

 Prezentul Tratat va fi ratificat in cel mai scurt timp posibil. Instrumentele de ratificare se vor schimba la Berlin. Tratatul va intra in vigoare imediat dupa semnarea lui.

Intocmit, in duplicat, in limbile germana si rusa.

Moscova, 23 august 1939.

Pentru guvernul Reichului German                                                 Cu puteri depline din partea URSS

V. Ribbentrop                                                                                                 V. Molotov”

 

 

PROTOCOLUL ADITIONAL SECRET

 „Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, plenipotentiatii semnatari din partea celor doua parti  au discutat in cadrul unor convorbiri strict confidentiale problema delimitarii sferelor lor respective de interes din Europa Rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatorul rezultat:

1. In cazul unei transformari teritoriale si politice a teritoriilor apartinand Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania),  frontiera nordica a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interes, atat ale Germaniei cat si ale URSS. In legatura cu aceasta, interesul Lituaniei fata de teritoriul Vilna este recunoscut de ambele parti.

2. In cazul unor transformati teritoriale si politice a teritoriilor apartinand statului Polonez, sferele de interes, atat ale Germaniei cat si ale URSS, vor fi delimitate aproximativ de linia raurilor Narev, Vistula si San.

Problema daca interesele ambelor parti fac ca mentinerea unui Stat polonez independent sa fie de dorit si modul in care vor fi trasate frontierele acestui stat va putea fi hotarata in mod definitiv numai in cursul evenimentelor politice ulterioare.

In orice caz, ambele guverne  vor rezolva aceasta problema pe calea unei intelegeri prietenesti.

3. In privinta Europei Sud-Estice, partea sovietica accentueaza interesul pe care-l manifesta pentru Basarabia. Partea germana isi declara totalul dezinteres politic fata de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele parti ca strict secret.

Intocmit in duplicat, in limbile germana si rusa.

Moscova, 23 august 1939.

Pentru guvernul Reichului german                              Cu puteri depline din partea guvernului URSS

V. Ribbentrop                                                                               V. Molotov.”

(Istoria lumii in texte, B. Antoniu, A. Barnea,E Lung, pg 274)

Fișier:Tajny protokoł 23.08.jpg

Ribbentrop-Molotov ro.svg

 

( Via Wikipedia)