Istoria Astazi

Archive for Martie 2013

Romanovii condusesera Rusia de mai bine de trei secole cand revolutia din 1917 a dus la inlaturarea lor. Un an mai tarziu, Tarul detronat Nicolae al II-lea  si membrii familiei sale au fost ucisi cu cruzime. Au reusit totusi unii dintre ei sa scape?

Somat in graba de pe front, unde preluase comanda trupelor imperiale( Primul Razboi Mondial, Imperiul Rus lupta alaturi de Franta si Marea Britanie si imporiva Imperiilor German si Austro-Ungar), tarului Nicolae al II-lea i s-a prezentat un ultimatum: abdicarea. Ultimul Tar al Rusiei a renuntat, se pare, la tronul pe care familia sa il detinuse inca din 1613 ” cu usurinta cu care cineva preda conducerea unui escadron de cavalerie unui nou comandant.” La scurt timp, tarul impreuna cu familia sa au fost mutati din capitala la Tarskoe Selo, un elegant ansamblu de palate aflat in aproprierea orasului Sankt Petersburg. In afara de tarul Nicolae , de tarina Alexanda si de tareviciul Alexei, aici se aflau si fiicele lor, marile ducese Olga, Tatiana, Maria si  Anastasia. Arestul la Tarskoe Selo nu a adus familiei imperiale alta suferinta in afara de umilinta arestului, existand relatari potrivit carora tarul petrecea mult timp cu familia sa, ceea ce le provoca tuturor o imensa bucurie.

In vara lui 1917, totusi, familia imperiala urma sa fie  mutata la ordinul lui Kerenski( conducatorul guvernului provizoriu de dupa abdicarea tarului) la Tobolsk, un oras siberian izolat. La scurt timp dupa aceasta, insa, Kerenski a fost inlaturat pe motiv ca ar fi protector al fostei familii imperiale, iar in noimbrie bolsevicii au preluat puterea. Printre multele preocupari ale noului lider, Vladimir Ilici Lenin, se numara si soarta fostului tar care era acum prizonierul sau.

In aprilie 1918, familia fostului tar a fost mutata la Ekaterinburg, intr-o cladire solida cu doua etaje, denumita de catre bolsevici drept „Casa cu destinatie speciala”. De aici, destinul familiei imperiale este invelit in mister.

In noaptea dintre 16 spre 17 iulie 1918, Iakov Iurovski, seful politiei secrete bolsevice locale, a trezit intreaga familie ordonandu-le  sa coboare intr-una din camerele de la parter. Dupa ce a citit o o sentinta de condamnare la moarte emisa de bolsevicii locali, Iurovski  l-a impuscat pe Nicolae in cap- semnal pentru ceilalti membri ai plutonului de executie sa traga in celelalte tinte.

Se spune ca ar fi azvarlit cadavrele intr-o mina parasita  din afara orasului, unde au fost taiate in bucati si arse cu acid sulfuric, insa dovezile gasite peste ani nu au suficiente pentru a  confirma acestea decat partial.

Descrierea de mai sus a acestei nopti se bazeaza pe o ancheta amanuntita realizata de albi( protaristi si adversari ai Armatei Rosii a bolsevicilor) in momentul in care au cucerit, o saptamana mai tarziu, orasul Ekaterinburg. Doi ancehtatori s-au straduit sa puna cap la cap probele. Primul dintre ei a ajuns la concluzia ca tarul a fost intr-adevar executat, dar ca tarina si copiii reusisera sa scape. Deoarece aceasta versiune nu era suficineta pentru a-i cataloga pe bolsevici drept asasini violenti si pentru a castiga simpatia Occidentului, la inceputul anului 1919 a avut loc o alta ancheta. Nikolai Sokolov, noul anchetator oficial concluzionase ca intreaga familie fusese omorata.

In 1988, o data cu noua politica sovietica de transparenta, au iesit la iveala  dovezi uimitoare. Conform raportului anchetatorului Geli Riabov, cadavrele fusesera intr-adevar taiate in bucati si aruncate impreuna cu cateva grenade intr-o mina parasita, insa, cum mina nu se prabusise din cauza exploziei, Iurovski s-a speriat ca albii vor gasi cadavrele, asa ca le-a dezgropat si le-a mutat. Ajutat de un istoric local si de un geolog, Riabov a descoperit primele oase. Au fost descoperite 9 schelete, dintre care 5 s-au dovedit a fi ale familei- Nicolae, Alexandra si trei din cei 5 copii.

Dar Alexei si Anastasia?Sa fi fost corpurile lor arse in totalitate sau au evadat?

In seara zilei de 17 februarie 1920, un politist a gasit o tanara femeie in jurul varstei de 20 de ani intr-un canal din Berlin. Anna Anderson, asa cum s-a prezentat ea, pretindea sa fie fiica prierduta a tarului Nicolae al II-lea, Anastasia.  Se pare ca s-a facut o ancheta punandu-i-se intrebari la care doar Anastasia ar fi putut raspunde. I-au crezut povestea.

In ciuda publicitatii cartii sale, „Eu sunt Anastasia”, Anna Anderson nu a putut explica convingator evadarea. Dupa o lunga serie de procese intre 1958 si 1970, tribunalele vest-germane au decis ca pretentiile Annei Anderson nu puteau fi nici dovedite, nici respinse.

Cat despre firavul Alexei, pamantul Rusiei probabil mai ascunde inca ramasitele sale pamantesti.

*** Reader`s Digest, Mari enigme ale trecutului, Dezvaluiri din culisele istoriei, 2004.

” Sa-i insuflati dragostea pentru armata”, aceasta era principala sarcina pe care regele o daduse preceptorilor fiului sau. Din nefericire, tanarul Frederic manifesta o inclinatie catre arta si filosofie, preocupare considerata drept efeminata de catre tatal sau.

Tratamentul aplicat de rege a devenit atat de abuziv incat in 1730 Frederic a plus la cale sa fuga in Anglia impreuna cu alti doi prieteni, locotenentii von Keith si von Katte.

Frederic Wilhelm a aflat de aceasta intentie a fiului sau si a ordonat arestarea acestora. Doar von Keith a reusit sa fuga. Curtea Martiala a refuzat, insa, sa il judece pe print, dar l-a condamnat pe von Katte la inchisoare pe viata. Regele a modificat sentinta in pedeapsa cu moartea prin decapitare si l-a obligat pe Frederic sa asiste la executie.

Printul mostenitor a trebuit sa mai suporte cruzimile tatalui sau inca 10 ani. Cand a ajuns la tron, Frederic a pornit un razboi impotriva Austriei, in urma caruia Prusia a devenit una din puterile dominante ale Europei. Protector al artelor, Frederic a condus Prusia timp de 46 de ani, eclipsand conducerea tatalui sau. A ramas cunoscut in istorie drept Frederic cel Mare.

220px-Friedrich_Wilhelm_I_1713

Frederic Wilhem I al Prusiei

Frederic cel Mare

In 1819-1820,  tanarul ofiter irlandez Peter Dillon, participa la o expeditie franceza in arhipelagul grecesc. Oprindu-se pe insula Melos(Milo), a dat din intamplare peste o statuie dezgropata de curand de un taran si depozitata intr-un tarc pentru capre.Dumont D`Urville a recunoscut imediat chipul lui Venus sau al Afroditei, zeita greaca a iubirii. In mana aceasta tinea marul daruit de Paris, care o decretase cea mai frumoasa dintre cele trei zeite rivale.

Desi pretul cerut de taran era prea mare pentru a fi platit pe loc, Dumont D`Urville a recunoscut valoarea statuii. Un sculptor anonim de la sfarsitul secolului al doilea i Hr, crease o capodopera in care gratia torsului dezvelit contrasta cu faldurile bogate ale vestmantului care ii acoperea partea de jos a trupului. Statuia trebuia achizitionata pentru Franta.

L-a convins pe ambasadorul francez la Constantinopol sa trimita un diplomat care sa il insoteasca la intoarcerea in Melos, cu misiunea de a cumpara statuia.

Din nefericire, intre timp taranul o vanduse unui oficial turc, iar comoara era deja impachetata. Dupa un pret generos oferit de Dumont D`Urville, taranul a reusit sa isi aminteasca ca piesa fusese vanduta inainte francezilor si, deci, nu putea fi predata turcilor. Statuia impachetata a fost urcata pe o bancarda  si dusa in viteza pe plaja pentru a fi imbarcata pe corabia lui Dumont D`Urville.

Turcii care venea in urma lor i-au atacat si, in incaierarea care a urmat,  statuia si-a pierdut ambele brate.

Chiar si asa, Venus din Milo ocupa si in prezent un loc de onoare in Muzeul Luvru din Paris.  Ea este una din cele mai admirate opere de arta din lume.

***

Readers Digest, Dezvaluiri din culisele istoriei, 2004.

Etichete:

Vlad Tepes, este cel putin in ochii strainilor, o figura emblematica a istoriei medievale.  Numeroasele legende germane l-au facut celebru inca din timpul vietii, conturandu-i o imagine de om de neinduplecat si crud.

Ivan al IV-lea, supranumit cel Groaznic,  primul Tar al Rusiei, autoproclamat in urma unei lovituri de teatru la varsta de doar 16 ani, il considera pe acesta un exemplu de tarie si corectitudine.  Numele de „cel Groaznic” l-a dobandit in urma unei succesiuni de crime si masacre. Intr-un exces de furie, si-a ucis chiar si propriul fiu, lovindu-l cu bastonul sau cu varful de fier si ranindu-l mortal.  Sadicul Ivan cel Groaznic se considera reprezentatul lui Dumnezeu pe pamant si considera ca era dinainte iertat pentru toate faradelegile sale. Se spune ca in timpul domniei sale, boierii varstnici erau prajiti in tigai uriase, fierti in cazane , iar cei tineri trasi in teapa( se spune ca peste 100.000 de oameni au fost ucisi in acest fel de Vlad Tepes).

Nebunia tarului a atins pragul maxim in masacrul de la Novgorod in anul 1570 a carui continuare ar fi trebuit sa fie in orasul Pskov. In urma acestui masacru si-a dobandit si numele de „cel Groaznic”. Convins ca boierii complotau impotriva sa, sub pretextul unei scrisori din care reiesea ca locuitorii orasului planuiau sa se supuna Poloniei,  Ivan a ordonat uciderea intregii populatii.  Masacrul a durat cinci saptamani, timp in care in jurul orasului s-au ridicat ziduri pentru ca niciun locuitor sa nu poata iesi. Locuitorii au fost adusi in fata lui Ivan si a fiului sau, unde au fost torturati.

Numarul total al victimelor se ridica la 15.000 potrivit lui Kurbski, la 18.000 potrivit Celei de-a treia cronici a Novgorodului si la 60.000 dupa autorul Primei cronici a Pskovului.

Vazand toate acestea, locuitorii Pskov-ului s-au predat.

Ivan a ramas cunoscut in istorie in special datorita cruzimii sale, insa domnia sa a cunoscut si o perioada prospera si plina de reforme benefice.

In anul 1550, se formeaza adunarea care inregistra hotararile tarului- Zemski Sobor, cand se alcatuieste si Codicele Tarist care avea drept scop inlocuirea celui din 1479, al bunicului sau.

In 1551, Ivan a inmanat Stoglav-ul in care se regaseau reformele ce aveau sa se aplice in cadrul bisericii: manastirile nu mai puteau face nicio achizitie fara acordul suveranului si li se interzicea oferirea de imprumuturi cu camata. De asemenea, fiecare oras urma sa aiba scoala lui, unde se vor preda scrierea, cititul, artimetica, religia, dar si bunele maniere.

In 1556, Ivan al IV-lea imparte tara din opricinina si zemscina. Opricinina prezenta domeniul privat al tarului. Multe din familiile de aristocrati mutate pe teritoriul tarului si-au pierdut influenta si s-a nascut o noua clasa- opricinici. Zemscina reprezenta restul teritoriului.

In 18 martie 1584, Ivan cel Groaznic, moare in timpul unei partide de sah cu Bogdan Bielski. A fost inmormantat in biserica Sfantului Arhanghel Mihail alaturi de fiul sau.

Ivan_the_Terrible_(cropped)

vlad tepes

***
Tom Ambrose, The Nature of Despotism, From Caligula to Mugabe, the Making of Tyrants, 2008.
http://www.historia.ro

Stiati ca a existat un razboi care a durat doar 38 de minute? Acesta a fost declarat cel mai scurt razboi din istorie si a avut loc in 1896 intre soldatii britanici si bastinasii din insula africana Zanzibar.

La polul opus se afla razboiul de 335 de ani(1651-1986) dintre Tarile de Jos si Insulele Scilly. Durata a fost determinata de inexistenta vreunui tratat de pace, insa desi a durut atat de mult, nu a fost tras niciun foc, fiind  cunoscut si ca razboiul cu cele mai putine victime din istorie.

 

Ziua de 20 martie a fost una plina de insemnatate de-a lungul istoriei.

Inca din anul 235, Maximin Tracul, devenind astfel primul strain care detine tronul roman.  tronul roman. Gaius Iulius Verus Maximinus, cunoscut ca Maximin Tracul a fost imparat in perioada 235-238.  Descris de catre contemporani ca primul imparat roman de origine barbara, acesta a fost si primul dintre imparatii-soladati, cu el incepand criza secolului al treilea din Imperiul Roman.

Secole mai tarziu, in 20 martie 1815, Napoleon intra in Paris, dupa ce evadeaza de pe insula Elba unde fusese in exil( din anul 1814, in urma bataliei de la Leipzig), cu o armata de 140.000 de soldati si aproximatic 200.000 de voluntari, aceasta zi marcand ceea ce este cunoscut sub numele de cele „100 de zile”. Reincoronat, Napoleon obtine cateva victorii, insa este infrant la Waterloo in anul 1815 si este silit sa  plece in exil din nou, in insula Elba, unde a si murit in anul 1821.

Tot in 20 martie, insa in 1916, Albert Einstein publica teoria relativitatii.

 

idi amin

Idi Amin a fost al treilea presedinte al Ugandei, din 1971 pana in 1979. Acesta a ramas in istorie ca unul dintre cei mai sangerosi dictatori africani, insa povestea lui se aseamana foarte mult cu cea a altor dictatori precum Adolf Hitler sau Caligula si incepe cu o copilarie extrem de nefericita. Abandonat de tatal sau la o varsta frageda, acesta a crescut cu mama lui intr-un sat in nord-vestul Ugandei. Desi acesta nu si-a scris niciodata o autobiografie, se stie ca acesta s-a alaturat armatei – Regimentul Colonial Britanic-la varsta de 15 ani, cand a fugit de acasa. El este totodata unul dintre exemplele a carui cariera militara a cunoscut un progres extraordinar, de la asistent de bucatar la cel de comandant.

Idi Amin ajunge la putere in urma unei lovituri de stat menite sa „redea Uganda negrilor”. Acesta si-a inceput conducerea prin actiuni populare, printre care si eliberarea unor prizonieri politici.  Cu toate acestea, simultan a trimis echipe de ucigasi pentru a vana si ucide suporterii lui Milton Obote( presedinte si prim ministru al Ugandei la vremea respectiva). Printre victimele sale s-au numarat foarte curand oameni de toate rangurile precum jurnalisti, avocati, homosexuali, studenti, inalti birocrati.  In anul 1972 a expulzat toti asiaticii din Uganda, actiune care a dus la distrugerea economiei tarii sale.

La 2 februarie 1971, la doar o saptamana dupa lovitura de stat, s-a autoproclamat presedinte pe viata al Ugandei si comandant-sef al Fortelor Armate. Acesta a plasat tribunalele militare mai sus decat sistemul de drept civil si a numit soldati in pozitii sus puse in cadrul guvernului si a agentiilor parastatale.

Amin a devenit cunoscut sub numele de „Macelarul din Uganda” pentru brutalitatea lui. Se crede ca in jur de 300.000 de oameni au fost ucisi in timpul presedintiei lui, iar in anul 1976 a fost implicat personal in deturnarea unui avion francez la Entebbe.  Cadavre erau frecvent gasite aruncate in Fluviul Nil.

Idi Amin (“tiranul bufon”) s-a făcut remarcat printr-o inepuzabila serie de comportamente bizare. Ciudateniile sale au avut darul de a-l tine in permanenta in vizorul presei străine,  De exemplu, Amin vorbea despre el ca fiind “Cuceritorul Imperiului Britanic”, ajungand sa se autodecoreze cu mai multe medalii militare britanice. A  interzis in tara sa purtarea fustelor mini si difuzarea muzicii hippie si  a fost acuzat de canibalism, circuland diverse legende despre obiceiul dictatorului de a tine capetele inamicilor  ucisi în frigider sau despre admiraţia sa pentru Adolf Hitler. Avea 5 neveste si cateva zeci de copii.

Pana in anul 1978, numarul suporterilot lui Idi Amin scazuse semnificativ ca urmare a crimelor si a economiei si infrastructurii neglijate, fapt ce anunta un sfarsit al conducerii sale. Drept urmare, in urma atacurilor asupra Tanzaniei, in 11 aprilie 1979, Idi Amin a fost obligat sa abdice si sa se refugieze in exil.

idi amin2

 

*****

Tom Ambrose, The Nature of Despotism, From Caligula to Mugabe, the Making of Tyrants, 2008.

http://www.argesexpres.ro/old/article_detail.php?idarticle=7682

http://www.biography.com/people/idi-amin-9183487?page=1