Istoria Astazi

Archive for martie 2018

Pentru membrii familiilor regale din Europa, casatoria a insemnat cel mai adesea obligatie si foarte rar iubire. Partenerii, in  special ai mostenitorilor tronului, se aleg de rang egal pentru a asigura cea mai potrivita alianta politica, militara si financiara.

Cu toate acestea, s-a intamplat ca un print sa se indragosteasca de o femeie considerata nepotrivita sa devina sotia viitorului rege. Asa a aparut casatoria morganatica. Termenul provine dintr-o sintagma  latina si inseamna „casatorie pe baza darului de dimineata”: mireasa nu are dreptul decat la dota primita in dimineata nuntii. Nu are dreptul la titlul, blazonul sau averea sotului si nu poate mostenii nici macar copiii. Aceste casatorii se mai numesc „casatorii de stanga” pentru ca mireasa sta in stanga mirelui si nu in dreapta, cum este obiceiul.

Poate ca cea mai celebra casatorie morganatica a timpurilor moderne a fost cea din 1900 intre arhiducele Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar si contesa Sofia Chotek. Contesei i se reamintea frecvent rangul ei inferior, nu ii era ingaduit sa intre in incaperi o data cu sotul ei si nici nu statea langa el la ceremoniil oficiale.  Au fost impreuna insa in alta imprejurare notabila, la 28 iunie 1914, la Sarajevo. Gloantele care i-au ucis au fost impuscaturile care au declansat Primul Razboi Mondial.

Reclame

Cardinalul Richelieu a fost una din imaginile emblematice ale Frantei secolului al XVII-lea.

Cu o ascensiune fulminanta, ( episcop la doar 22 ani,  cardinal la 37 ani, prim ministru al Frantei la 39 ani), Armand Jean du Plessis de Richelieu va avea mereu un cuvant de spus in evolutia politica a tarii, conduse de Ludovic XIII.

In anul 1622, Richelieu devine cardinal. Aceasta numire a insemnat mult mai mult decat o promovoare in ierarhia bisericeasca, caci a castigat un dublu statut: reprezentantul principal al intereselor Bisericii si, din punct de vedere al Romei, reprezentantul principal in formularea politicii regale care afecta Biserica. Desi a reusit cu greu sa intre in gratiile regelui adolescent, Richelieu este numit prim ministru in 1624. In aceasta calitate, si-a exercitat puterea in numele regelui, a carui suveranitate era indivizibila si absoluta. Regele nu raspundea decat in fata lui Dumnezeu. In practica, insa, cardinalul a avut grija sa se asigure ca deciziile sale majore au primit aprobarea regelui. Richelieu ii cunostea slabiciunile lui Ludovic si se informa mereu, prin intermediul propriilor créatures, de dispozitiile si bolile regelui.

Ascensiunea lui Richelieu si maniera sa ferma de a se folosi de puterea regala au atras dupa sine opozitie si intriga. Asasinatele erau mereu pe ordinea de zi a cuiva: Chalais in 1626, Marillac in 1630, Montmorency in 1632, Cinq-Mars in 1642. Louis de Marillac, de exemplu, un general care servea in Italia din 1630, si-a primit pedeapsa pentru presupusa complicitate la lovitura de stat esuata din 1630, lovitura de stat care urmarea inlocuirea lui Richelieu cu fratele rau, Michel de Marillac. Acesta din urma a murit in inchisoare. Cand dovezile lipseau, era invocata ratiunea de stat: un general nesigur in fruntea unei armate era un pericol.

O caracteristica a guvernului lui Richelieu a fost folosirea unor comisii si tribunale speciale. Procesele lui Marillac, Montmorency si Cinq-Mars au fost procese politice: verdictul a fost stabilit dinainte prin selectia judecatorilor facuta de ministru. El a mers chiar mai departe prin crearea unei notorii Camere a Arsenalului pentru judecarea infractorilor politici, pe ia folosit-o impreuna cu agenti  speciali de supraveghere si  interventii rapide. Richelieu motiva aceste masuri pri ratiuni politice de stat ( vezi articolul despre Ratiunea de stat in viziunea lui Richelieu). Astfel a facut si a atunci cand, ca o consecinta a rascoalei Nu-pieds, oamenii au fost executati fara a fi judecati sau atunci cand Saint-Cyran a fost trimis la inchisoare.

Arta juca si ea un rol important. Inca de la inceputul relatiei sale cu Maria de Medici, mama lui Ludovic, ea insasi o sustinatoare a artei, Richelieu a urmat traditia italiana, adoptata de francezi, a artei autorizate in decoruri impozante pentru a ilustra puterea suveranului. Apare astfel propaganda, atat arta cat si literatura erau utilizate pentru manipularea gandirii contemporane. In galeria de la Richelieu ( noul sau oras era destinat ca centru administrativ), nu mai putin de 51 de picturi preamareau realizarile cardinalului.

O alta actiune personala care a devenit, sub indrumarea lui Richelieu, un instrument de propaganda a fost Gazette. Cardinalul a monitorizat ziarul prin agenti de incredere, s-a asigurat ca esecurile sa fie rastalmacite si victoriile mult laudate si a folosit publicatia pentru a promova cauze mult sperate, precum colonizarea Canadei.

Regimul cardinalilor ( 1624-1661) a avut un mare impact asupra societatii franceze. Esecul Frondei a intarit tendinta spre absolutism si i-a consolidat principiile.

La conducerea Frantei a urmat Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, a carui conducere este exact expresia a credintei ca suveranul are puteri absolute.

 

 

*********

Geoffrey Treasure, Richelieu si Mazarin, ed. Artemis

 


Reclame