Istoria Astazi

Posts Tagged ‘exterminare evrei

Cu siguranta toti cei care s-au documentat despre atrocitatile care au avut loc la Auschwitz si-au pus cel putin o data intrebarea cum de a fost posibil asa ceva. Cum de nu a stiut nimeni adevaratul scop al lagarelor, iar daca s-a stiut, de ce nu a intervenit nimeni.

Adevarul este ca in iunie-iulie 1944 o serie de stiri despre asasinatele in masa de la Auschwitz au produs o schimbare de politica din partea Axei. Ca urmare a deportarilor in masa din Ungaria a evreilor unguri, au fost inaintate numeroase proteste amiralului Horthy, seful statului ungar. Chiar si papa Pius al XII-lea a facut apel la Horthy sa opreasca deportarile. Presedintele Roosevelt si regele Suediei au intervenit si ei pe langa Horthy, la intervale scurte. Intr-un final, dupa numeroase interventii, batranul amiral de 70 de ani a decis sa schimbe tabara si oficial , pe 9 iulie, deportarile au incetat.

Ce s-a intamplat insa in celelalte tari? Si, mai ales, ce s-a intamplat cu cei deportati deja?

Informatiile despre adevarata destinatie a Auschwitzului  care au ajuns in Occident au avut drept consecinta  aparitia unei probleme controversate, care este dezbatuta si astazi:solicitarea ca lagarul sa fie bombardat.

In iunie 1944, Comitetul pentru refugiatii de razboi din Washington as primit o cerere din partea lui Jacob Rosenheim, presedintele Organizatiei Mondiale Agudas Israel, pentru bombardarea liniilor de cale ferata care mergeau la Auschwitz. Sase zile mai tarziu, aceasta cerere a fost trimisa  de catre John Pehle, presedintele Comitetului pentru refugiatii de razboi, asistentului secretarului de stat de la aparare, John McCloy, Pehle adaugand ca are „cateva indoieli” despre fezabilitatea unei asemenea actiuni. Sugestia a fost respinsa de McCloy, motivand ca actiunea ar fi ineficace.

O alta telegrama a sosit la Washington pe 24 iunie din partea Congresului Mondial Evreiesc care cerea bombardarea camerelor de gazare. McCloy a respins si aceasta cerere, reiterand motivatia sa anterioara.

Cereri de bombardare a Auschwitzului au ajuns si la Londra. Cand Winston Churchill a luat la cunostinta aceste cereri, i-a trimis secretarului de stat pentru afaceri externe, Anthony Eden, o telegrama care a devenit faimoasa: „Obtine tot ce poti de la Fortele Aeriene si pomeneste-mi numele daca este necesar”. Raspunsul fortelor aeriene a fost ca este imposibil pentru Comandamentul bombardierelor britanic sa acopere o distanta atat de mare pe durata unei singure nopti( britanicii se specializasera pe bombardamentele de noapte). Numai americanii bombardau ziua, asa ca a propus sa lase aceasta problema in atentia lor.

Astfel ca intreaga problema a bombardarii Auschwitzului a stagnat, McCloy respingand in continuare cererile. Pe langa asta, in Marea Britanie, un oficial al Ministerului de Externe a sugerat  ca, pe langa dificultatile practice ale unei asemenea actiuni, mai existau si ratiuni politice: valul de evrei stramutati  vor cauta adapost in Palestina, teritoriul care, la acea vreme, era guvernat de Marea Britanie.

Asa ca, de ambele parti ale Atlanticului, a fost luata decizia de a nu bombarda Auschwitzului. Desigur, englezii si americanii aveau multe probleme de rezolvat in iunie 1944: inaintarea trupelor aliate in Normandia necesita cea mai mare atentie. Armata Rosie se afla la portile Vrasoviei si armata poloneza cerea sprijin.

Oficialii care au respins atat de rapid cererile de bombardare ar fi, cu siguranta, uimiti de veritabila disputa academica aparuta astazi in jurul acestei chestiuni. Atat de adanc a patruns aceasta chestiune in constiinta publica incat, un om de stiinta, atunci cand a vorbit in fata unei audiente evreiesti, a afirmat „multi sunt convinsi ca bombardarea lagarului ar fi salvat o mare parte din cele 6 milioane de victime evreiesti”.

Concluziile sunt diferite, desi toate ipotetice. Una din teorii sustine ca departe de a fi salvat „o mare parte” din evreii deportati, orice bombardament asupra lagarului, aproape sigur, nu ar fi salvat pe nimeni. De fapt, din cauza distrugerilor colaterale asupra baracilor situate in apropierea crematoriilor, probabil ca ar fi fost ucisi sute din prizonierii pe care raidul trebuia sa ii salveze. Alte teorii sustin ca s-au fi putut parasuta arme in interiorul lagarului, in asa fel incat sa poata isca revolte care sa ii salveze pe detinuti.

Desi nu vom putea sti niciodata cu certitudine ce s-at fi intamplat daca s-ar fi acceptat bombardarea lagarelor, este totusi greu sa nu fim de acord ca Aliatii ar fi putut face mai mult pentru ajutorarea evreilor.

Chiar si asa, dupa atatia ani, ce putem face noi este sa nu uitam. In curand, ultimul supravietuitor si ultimul ucigas de la Auschwitz se vor alatura celor au murit in lagar. In curand nu va mai ramane in viata nimeni care sa fi trecut prin experienta Auschwitzului si, din acel moment, exista pericolul ca aceasta istorie sa se piarda in trecut. Iar aceasta cunoastere a evenimentelor nu trebuie uitata.

 

**Laurence Rees, Auschwitz. Nazistii si „Solutia Finala”