Istoria Astazi

Max Weber şi cele 3 tipuri pure ale dominaţiei legitime. Partea 1.Legitimitatea tradiţională

Posted on: August 18, 2013

S-a scris foarte mult de-a lungul timpului despre autoritate şi leadership, unii autori precum Gustave le Bon creand adevărate manuale de leadership pentru conducătorii vremii. Cu toate acestea, consider că oricine este interesat de acest domeniu trebuie sa  înceapă prin a studia modelul lui Max Weber.

În  Economie şi Societate, Max Weber defineşte dominaţia ca “ Probabilitatea că anumite comenzi specifice  vor fi ascultate de către un anumit grup de oameni.” În acelaşi timp, afirma el, orice formă de dominaţie implică un minim de conformitate voluntară, adică un interes în supunere.[1] Un exemplu de astfel de interes se poate spune că este cel economic, însă există cazuri de dominaţie ale căror scopuri nu se identifică cu cele economice. Membrii unei administraţii pot fi legaţi de  superiorul lor din obişnuinţă sau din motive ideale.  Categoria în care încadrăm aceste motive determină tipul de dominaţie.

Identificăm astfel, trei tipuri pure ale dominaţiei legitime:

  1. Legitimitatea tradiţională, bazată pe credinţa în sanctitatea tradiţiilor şi în legitimitatea celor care o exercită[2] pornind de la ideea că vechimea practicii sale reprezintă calea cea mai bună şi mai sigură. Acestei legitimităţi îi corespunde dominaţia tradiţională, a datinii.
  2. Legimitatea charismatică, bazată pe devotamentul faţă de o sanctitate excepţională, faţă de eroism sau alte calităţi excepţionale. În cazul acesta vorbim despre dominaţia charismei, a domnitorului ales, a marelui demagog şi a şefului de partid.
  3. Legitimitatea raţională, bazată pe credinţa în “valabilitatea unui statut legal şi a unei competenţe efective, întemeiate pe reguli raţional elaborate”[3] căreia îi corespunde dominaţia raţional-legală, exercitată de “ omul de stat” modern.

 

Într-un sistem politic bazat pe autoritatea tradiţională, legitimitatea este conferită prin prisma credinţei în valabilitatea şi sanctitatea vechilor reguli, tradiţii şi obiceiuri. „Într-un astfel de sistem, conducătorul este ales în baza tradiţiilor, autoritatea acestuia bazându-se pe legi nescrise, considerate sacre.”[1] Oamenii datorează ascultare conducătorului lor pentru că aşa le impune tradiţia, supunerea lor fiind bazată, în cele mai multe cazuri, pe loialităţi personale sau, pur şi simplu, pe idei care aparţin educaţiei comune a fiecărui individ.

Legitimitatea tradiţională este caracteristică societăţilor premoderne, societăţi în cadrul cărora puterea politică nu s-a emancipat încă de puterea religioasă.[2] Oamenii se supun legitimităţii tradiţionale pentru că “ aşa a fost întotdeauna”.

Dreptul de a conduce se transmite prin naştere, deci ereditar, din tată în fiu sau prin numire directă de către un fost conducător. Oamenii se supun unei persoane, nu unui set de reguli, aşa cum se întamplă în cadrul legitimităţii raţional-legale şi îi datorează ascultare pentru că “ aşa trebuie sa fie”.

În cadrul acestui sistem, adiministraţia este alcatuită, în genere, din servitorii personali ai conducătorului, loialitatea personală fiind cea care descrie relaţia dintre conducător şi administraţie. Aceştia sunt legaţi de conducător printr-un legământ de credinţă şi depind în totalitate de poziţia acestuia. Aceasta este o caracteristică definitorie a tuturor sistemelor patriarhale sau patrimoniale şi chiar şi orânduirilor de stat birocratice, în ciuda structurii lor raţionale caracteristice statului modern.

Administraţia este alcătuită, în general, din două categorii: rudele conducătorului, sau extra-patrimonial. Atunci când se vorbeşte despre recrutare în cadrul membrilor familiei, personalul administrativ poate include: rude, sclavi, clienţi sau îngrijitori ai gospodăriei. În cadrul dominaţiei tradiţionale este foarte des întalnit fenomenul în care cele mai importante funcţii sunt deţinute de membrii familiei conducătoare. De asemenea, este foarte obişnuit ca sclavii să ajungă să deţină posturi cheie în cadrul administraţiei, existând cazuri în care Marii Viziri au fost iniţial sclavi. [3]Acest tip de sistem poate fi găsit oriunde în Europa. În Orient, de exemplu, şeful eunuc a deţinut una din cele mai importante funcţii, iar în Africa, unul din călăii de la curte. [4] Chiar şi atunci când personalul administrativ este extra-patrimonial, se poate observa acelaşi fenomen al favoritismelor. De exemplu, în cazul birocraţiei din sistemele patrimoniale, se poate afirma că a fost creată prin recrutarea unor membrii extra-patrimoniali, însă la o a doua privire, se poate observa că şi aceştia au fost iniţial discipolii maestrului.

Legimitatea unui astfel de conducător este consacrată parţial de către tradiţie, ceea ce înseamnă că i se datorează supunere şi ascultare în baza unor limite, care dacă ar fi depăşite, ar pune în pericol statutul conducătorului oferit prin tradiţie, şi, parţial, pe discreţia conducătorului în cadrul acelei sfere pe care tradiţia o lasă liberă. Există, deci, două sfere, una în care acţiunile individului sunt legate de tradiţie şi cea în care nu există o limită definită de reguli precise în ceea ce priveşte libertatea de acţiune.[5]

Dat fiind faptul că exercitarea autorităţii nu are la bază existenţa unor reguli, se poate afirma că exerciţiul autorităţii se bazează pe bunul plac al conducătorului şi al personalului său, pe capacitatea acestora de a-şi menţine autoritatea şi de a-şi exercita funcţiile în asa fel încât să nu întâlnească rezistenţă din partea supuşilor. În astfel de sisteme politice, nu este întâlnit fenomenul de nemulţumire faţă de regim, faţă de sistem, ci doar faţă de persoana care conduce şi faţă de administraţia sa. Se poate deduce, astfel, că deşi tradiţia este principalul legitimator, aceasta nu poate conferi conducătorului puteri nelimitate, poporul având puterea de a-l schimba atunci când este nemulţumit de modalitatea în care acesta guvernează.

În cazul acestui tip pur de autoritate este imposibil ca legea sau ca simplele reguli administrative să fie create prin legislaţie, ci se bazează pe ideea că sunt “valide de demult”. Nu se poate vorbi despre constituţii scrise, ci doar despre reguli bazate pe înţelepciune, experienţă, deci tradiţie. Astfel de sisteme politice pleacă de la ideea că doar testul timpului poate valida anumite reguli, că ceea ce a fost dovedit este cu siguranţă mai bun decât ceva nou, netestat.

Sistemele tradiţionale nu se bazează pe o sferă de competenţe clar definite, pe o ierarhie raţională, aşa cum nu există în componenţa lor nici un sistem al contractelor sau  a promovărilor ca urmare a unui merit. Ele sunt lipsite de un personal calificat, cu atribuţii şi competenţe precise. Aceşti indivizi nu intră în categoria politicianului în viziunea lui Weber, ci mai degrabă a funcţionarului de partid, interesat de putere, care poate fi oricând destituit din funcţie şi care de cele mai multe ori, dispare o dată cu persoana de la conducere. Un exemplu ar fi situaţia Angliei, unde, în cazul unei schimbări a majorităţii parlamentare, întregul sistem al funcţionarilor de partid poate dispărea cu uşurinţă. În timp, funcţionarii de partid, asa cum îi numeste Weber, vor deveni persoane specializate, cu studii politice, de care va depinde, în mare parte, buna funcţionare  a sistemului.

 


images (5)


[1]  Weber, Max, Economy and Society, University of California Press, 1978, pg 227

[2] Ibidem, pg 215

[3] Weber, Max, Politica, o vocaţie şi o profesie, Editura Anima, 1992, pg 9

[4] Messina, Patricia, Op cit,pg 74

[5] Ibidem, pg 74

[6] Weber, Max, Economy and SocietyUniversity of California Press, 1978 ,pg 228

[7] Ibidem, pg 228

[8] Ibidem, pg 227

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: